fbpx

Bullying-ul în școală: de la descriere la intervenție

  • Public țintă: cadre didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și special. Personal de conducere și control în învățământul preuniversitar.
  • Justificare: Cea mai importantă dintre prioritățile școlii ar trebui să fie asigurarea siguranței fizice și psihice a copiilor pe care îi are încredințați spre educare. Atunci când, din indiferent ce motive, frica se instalează în psihicul copilului, ierarhia nevoilor lui se schimbă drastic și devine imposibil ca procesul de educație să mai primească resursele necesare din partea acestuia. Statistica ne arată că cel mai des stările emoționale negative ale copiilor școlarizați se datorează amenințărilor pe care alți colegi le aduc integrității lor psihice sau fizice, urmate de hărțuirea sau intimidarea provocate de către adulții angrenați în procesul de educație. Un raport realizat recent de OMS ne arată că România se situează pe un dramatic loc 3 la nivel european în ceea ce privește fenomenul de bullying; datele culese de organizația „Salvați Copiii” în 2016 întăresc această idee, reliefând faptul că un sfert din populația școlară a României se declară victimă a cel puțin unui episod de bullying în perioada școlarității, în vreme ce aproape jumătate din populația școlară a fost rănită fizic sau emoțional în urma unui incident de agresiune din partea unuia sau mai multor colegi. În fața acestor evidențe, este foarte clar faptul că școala este cea care trebuie să combată cel mai puternic fenomenul de bullying care are loc chiar în teritoriul gestionat de către ea și că personalul implicat în educație are nevoie să fie abilitat în sensul intervenției eficiente asupra actelor de hărțuire sau violență în școală. Acest curs își propune să asigure fundamentarea teoretică necesară identificării bullyingului, oferirea unor paradigme teoretice necesare pentru înțelegerea mecanismelor psihice și sociale implicate în fenomenul bullying, dar – mai ales – și sugerarea unor tehnici și planuri de acțiune globale sau locale pentru combaterea manifestărilor din această categorie.

Durata: 20 ore

Curriculum-ul programului:

Competenţe vizate:

  • Identificarea manifestărilor din registrul bullying-ului;
  • Asimilarea teoriilor care explică manifestările de tip bullying;
  • Înțelegerea rolurilor sociale și psihice asumate de actorii implicați în bullying.
  • Elaborarea unor planuri de intervenție și combatere față de comportamente de tip bullying.

Planificarea modulelor tematice:

Modulul 1: Introducere în tema bullying-ului

1.1 Ce este bullying-ul?

1.2 De ce suntem agresivi? – explicații teoretice

1.2.1. Agresivitatea văzută ca un comportament înnăscut

1.2.2. Agresivitatea văzuztă ca un comportament dobândit

1.2.3. Teoria învățării sociale

1.2.4. Abordarea cognitivă

Modulul 2: Actorii implicați în fenomenul bullying

2.1. Agresorul

2.2. Victima

2.3. Spectatorul

Modulul 3: Factorii determinanți ai agresivității

3.1. Factorii determinanți ai agresivității școlare

3.2. Influențe individuale

3.3. Influențe familiale

3.4. Influențele covârstnicilor

3.5. Influența mediului socio-economic și a mass-media

Modulul 4: intervenții în mediul școlar

4.1. Intervenții sistemice la nivel european

4.2. Plan strategic de aplicat în interiorul clasei de elevi

 

Calendarul programului: anul școlar 2019 – 2020

Modalităţi de evaluare a cursanţilor: test practic de gestionare a unui comportament agresiv. Autoevaluarea participanților.

Formatori: conf. univ. dr. Dan Pătroc; lect. univ. dr. Andra Perțe

Costul programului:

60 lei / participant (Oradea)

70 lei / participant (Bihor)

80 lei / participant (alte județe)