Activitatea didactică este (sau cel puțin ar trebui să fie) expresia unei vocații. Persoanele care decid să devină profesori indiferent de nivelul la care activează sau disciplinele pe care le predau, ar trebui să găsească satisfacție în activitatea prestată, să se bucure de momentul interacțiunii cu elevii. Se poate întâmpla ca uneori să fim disturbați în activitățile propuse de noi de ieșiri comportamentale ale unui sau ale mai multor elevi, moment în care s-ar putea să simțim că totul se duce de râpă. Acesta este „copilul dificil la clasă sau grupă” despre care vorbim. În loc să ne focalizăm pe ceea ce dorim să transmitem sau să formăm, ne simțim atrași într-o situație conflictuală în care nu ne dorim să ne aflăm dar nu avem încotro, într-o situație pe care uneori nu știm cum să o gestionăm.

Prin cursul de față ne-am propus să trecem în revistă cele mai frecvente comportamente problematice ale preșcolarilor, ale școlarilor mici, dar și ale adolescenților, astfel încât să puteți să fiți pregătiți pentru anumite situații neplăcute. În al doilea rând, vom oferi explicații cu privire la comportamentele disruptive, cu privire la cauzele posibile, dar mai ales vă vom prezenta strategii și tehnici eficiente de intervenție. Nu în ultimul rând, veți fi familiarizați cu două dintre condițiile psihologice ce implică comportamente nepotrivite în rândul copiilor, și anume ADHD și tulburările de comportament. Din nou, veți fi familiarizați cu aceste condiții medicale, veți fi instruiți cum să identificați elevii care ar putea avea aceste diagnostice și veți primi informații despre modalitățile eficiente de intervenție. Copilul dificil la clasă sau grupă poate fi gestionat destul de ușor atunci când înțelegeți care sunt cauzele și variabilele care îl fac să fie problematic.

Durata: 20 de ore

Curriculum-ul programului:

  • Modulul I – Probleme comportamentale frecvente la vârstele preșcolare
  • Modulul II – Copii și elevi cu ADHD – identificare și tehnici de intervenție
  • Modulul III – Tulburările de comportament – identificare și tehnici de intervenție
  • Modulul IV – Elevii dificili din clasele mai mari – reguli simple de gestionare
  • Modulul V – Situații dificile în grupă și/sau clasă – plan de gestionare

Competenţe vizate:

Identificarea problemelor de comportament specifice diferitelor vârste (preșcolaritate, școlaritatea mică, preadolescență și adolescență).

Recunoașterea simptomelor și elementelor de specificitate în cazul tulburărilor de comportament.

Recunoașterea simptomelor și elementelor de specificitate pentru tulburările de hiperactivitate cu și fără deficit de atenție.

Dezvoltarea abilităților de selectare și implementare a soluțiilor viabile de gestionare a diferitelor comportamente problematice în mediul școlar.

Formatori: lect. univ. dr. Andra Perțe (Universitatea din Oradea) și conf. univ. dr. Dan Pătroc (Universitatea din Oradea)

Costul programului: 150 lei / participant

Cursul se poate organiza oriunde (orice județ/oraș), la solicitarea doritorilor.

Cum ne poți contacta?

Aruncă o privire pe lista cursurilor sau workshopurilor propuse de noi sau gândește-te la un alt subiect care te-ar putea interesa și ne vom ocupa de asta.